Suferință de prieten. Toni Doboș: „Toți cei care am cărat sicriul… am simțit aceeași durere”

Redactor:
Andru Nenciu
Suferință de prieten. Toni Doboș:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Didi Prodan și Toni Doboș au format unul dintre cele mai valoroase cupluri de fundași centrali din România post decembristă.

Și la Steaua, cât și o perioadă scurtă, la națională. Rămas fără cuvinte la Stadionul Național, azi dimineață, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului său prieten și coechipier, Toni Doboș, cu ochii împietriți de durere, a găsit puterea de a spune câteva vorbe. „Nu se plângea de nimic Didi. Toți cei care i-am cărat sicriu am simțit aceeași durere. Am luat-o în brație pe soția lui, ce puteam să fac altceva…”, a spus Doboș la Digisport. Scene răvășitoare în această dimineață. Sicriul lui Daniel Prodan a fost adus la Arena Națională pentru cei care vor să-și ia rămas bun. Coșciugul a fost dus pe brațe de câțiva dintre foștii colegi și prieteni ai lui Didi Prodan, precum Gică Popescu, Basarab Panduru, Toni Doboș, Viorel Moldovan, Bogdan Stelea sau Miodrag Belodedici.
Apăsați de durere și tristețe, aceștia au preluat sicriul și l-au depus pe terenul de pe Arena Națională. Steaua și-a trimis și ea reprezentații pentru a aduce un omagiu fostului mare internațional român. Primii steliști care au sosit la stadion au fost Valeriu Argăseală și Mihai Stoica, cei care au depus o coroană cu flori.

Daniel Prodan a încetat din viață miercuri seara în urma unui infarct miocardic suferit în locuința sa.

Fostul fundaș a strâns 54 de selecții la echipa națională în perioada 1993-2001, participând cu reprezentativa României la Campionatul Mondial din 1994, unde a fost integralist în toate cele 5 partide, și la Campionatul European din 1996.

Daniel Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 la Satu Mare. A evoluat la Olimpia, echipa locală, între 1991-1992. Apoi, a ajuns la Steaua București, formație unde a jucat până în 1996, când s-a transferat la Atletico Madrid, apoi a ajuns în Scoția, la Glasgow Rangers. În 2000 a revenit la Steaua București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×